O minune

Dupa cum stiti din postarile anterioare urma sa vina pe lume micutza Maya Andreea, ei bine minunea sa produs pe data de 13.11.2014 la ora 14.50, atunci sa nascut fetita mea, o bebelusha de 3.8kg si 50 de cm care a primit nota 9 deoarece sa nascut prin cezariana. 

Este un copil perfect care de cate ori o vad ma face sa uit chinurile prin care am trecut: poate va intrebati despre ce chinuri vorbesc ei bine hai sa va povestesc.

M-am internat in spital la 41 de saptamani luni pe data de 10.11 pentru a fi tinuta sub observatie deoarece avea deja peste 40 de saptamani si ca sa nu patesc nici eu si nici fetita ceva medicul meu a decis ca este mai sigur asa.

Ei bine, zis si facut : m-am prezentat la camera de garda cu bagajelul in mana pregatita de internare: au urmat investigatii si medicii de garda au decis sa nasc luni ....cand a ajuns doctorita mea le-a spus ca sunt venita pentru a fi tinuta sub observatii nu sa mi se provoace nasterea si uite asa m-au mutat in salon.

Am stat cuminte ca asa imi spusese medicul meu am facut toate analizele cerute si investiigatiile necesare ca sa constatam ca pitica mea nu vrea sa vina, nu dadea nici un semn ca ar avea intentie sa iasa.

Miercuri noaptea totul sa schimbat....ei bine sa "rup apa" sa spunem asa...trebuie sa recunosc...ciudata senzatie :), si uite asa din salonul in care statea cuminte si confortabil m-am mutat in sala de travaliu....unde am stat 13 ore daca nu chiar mai bine asteptand sa am cea mai importanta intalnire din viata mea. 

Pana la ora 14.00 nu sa intamplat nimic, desi am fost indopata sa spun asa cu perfuzii pentru dilatatie dar nu au avut nici un efect. Cand a ajuns doctorita mea mi-am spus in gand ca totul sa terminat, ca insfarsit durerile mele au luat sfarsit, si asa a si fost: m-au pregatit pentru operatie dupa ce am facut o mica simulare de cum sa stau pentru a fi anesteziata. Mi sa facut anestezia locala tot corpul a inceput sa se ingreuneze cu exceptia mainilor si partii superioare a acestuia, eram anesteziata de la jumatate in jos si uite asa a inceput operatia.

Pot spune ca momentul in care am auzit-o pe Maya plangand am inceput si eu sa plang, este o senzatie unica in viata, mi sa mai spus ca asta o sa fie reactia dar chiar nu am crezut...cand am vazut prima data fetisoara ei am uitat de tot ce am indurat pana atunci, de chinuil insomniilor si de durerile indurate cu o noapte inainte totul era in culori, in culori vesele.

Dupa operatie am ajuns la terapie intensiva am stat o noapte acolo unde am primit o gramada de calmante dar nu mai conta, durerea disparea de cate ori inchideam ochii si vedeam fata fetitei mele.

Pot spune sincer ca totul sa schimbat desi inca ma mai doare operatia, si am momente cand abia ma ridic din pat as trece de o mie de ori prin orice de dragul ei. 

Cam atat pentru azi <3, va pupic!